Elena Udrea critică, din penitenciarul Târgșor, condițiile pentru vizitele din partea copiilor, dar și prezența bolnavilor psihic în închisoare. „Soluția este simplă…”

Elena Udrea critică, din penitenciarul Târgșor, condițiile pentru vizitele din partea copiilor, dar și prezența bolnavilor psihic în închisoare. „Soluția este simplă...”
Elena Udrea / Sursa: Facebook
Publicat: 06/08/2022, 17:34

După ce, acum aproximativ trei săptămâni, fostul ministru al Turismului a reușit să petreacă timp cu fetița ei, la finalul unei așteptări de trei luni și jumătate, Elena Udrea a publicat, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj în care critică modul în care cei mici pot să își vadă mamele încarcerate, dar și regulile de primire a pachetelor și decizia de a conviețui cu persoane bolnave psihic.

Elena Udrea a petrecut timp cu fetița ei, în urmă cu aproape trei săptămâni, în camera denumită generic „Mama și copilul” de la Penitenciarul Târgșor, cameră folosită expres de deținutele care fi au născut recent fie la întâlnirile celor care au copii.

După ce informația a apărut în spațiul public, fostul ministru al Turismului, condamnat la 6 ani de închisoare în acest caz, în dosarul Gala Bute, critică regulile și condițiile din penitenciar.

„Copiii ale căror mame sunt arestate rămân cu traume pentru tot restul vieții”

Elena Udrea confirmă faptul că după aproape patru luni și un demers anevoios și-a văzut în sfârșit copilul. „Aș fi dorit ca Eva să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-și de mânuțe cei doi copilași sa își viziteze mama, acum 6 ani”, spune ea.

În acest context, condamnata de la Târgșor detaliază „știrea absurdă” creată de prevederea legală care face ca un copil să își vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit „dispozitiv de protecție”, fără să poată atinge, fără să îi poată sta în brate, fără să poată simți iubirea mamei, care îi lipsește atât de mult.

„Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are același regim de primire a vizitelor ca un criminal în serie condamnat pe viață. Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei??? S-au creat momente dramatice, când copii au început să urle și să lovească cu pumnii și picioarele geamul care îi împiedică să ajungă la mamele lor. Dacă tot există o cameră special amenajată pentru astfel de întâlniri „mama și copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări și semnături ajungând pânăla cea a directorului penitenciarului?”, a scris elena Udrea.

Potrivit acesteia, sunt studii recente din SUA, care arată că, copiii ale căror mame sunt arestate rămân cu traume pentru tot restul vieții și, mult mai probabil decât în cazul celorlalți copii, devin ei însuși infractori. „Deci, la ce și cui folosește aceasta lege inumana, ilogică, barbara chiar?  Lăsați copiii să își poată întâlni mamele, să aibă parte, măcar în cele câteva ore pe lună în care sunt permise vizitele, de îmbrățișarea lor, să poată sta în brațele lor să simtă iubirea și alinarea pe care brațele și săruturile unei mame le aduce”, susține ea.

Fostul ministru este de părere că în același timp, în acest fel ar scădea și presiunea psihică și suferința pe care o mama în detenție le resimte tocmai din cauza despărțiri de copii, ceea ce pe unele le face violente, le împiedică să se adapteze, sau chiar le îmbolnăvește grav.

Vrea să facă ceva bun pentru societate

„Dacă tot sunt obligată sa mai stau in penitenciar, unde am ajuns printr-un abuz terifiant al unor judecători ai ICCJ, măcar să încep să fac ceva bun pentru cei de aici, condamnate sau angajați ANP, ba chiar pentru societate, având în vedere ca ce se întâmpla într-un penitenciar afectează direct și indirect și societatea”, a spus ea, referindu-se la supraglomerare, condițiile de primire a pachetelor și încarcerarea la comun cu bolnavii psihic.

„Revin cu o alta inepție legislativă, referitoare la pachetele pe care deținuții le pot primi. Legea spune ca se poate primi un singur pachet cu alimente, o dată pe luna, compus din 10 kg mâncare plus 6 kg de fructe și legume. Cum poți păstra mâncarea 30 de zile???  Mai ales ca acum, la 30 de grade afară, mâncarea nu rezistă de pe o zi pe alta, având în vedere că nu există frigidere aici, sau chiar și iarna este imposibil să păstrezi mâncarea și mai ales fructele și legumele pentru o lună întreagă. Și care este logica acestei reguli??? Cât timp exista dreptul la a primi  3-5 vizite pe lună, de ce nu se poate împărți cantitatea de mâncare pentru a fi primită în tranșe la fiecare vizită??? Există și camere cu 16 femei care oricum sunt supra aglomerate. Unde sa mai depozitezi și mâncarea pentru atâtea persoane?”, a scris Elena Udrea, de profesie avocat, conform CV-ului oficial.

„Persoanele cu probleme psihice grave sunt deținuți în penitenciare în loc să fie trimise în spitalele de psihiatrie”

„Înțeleg ca nu se pot îmbunătăți condițiile de cazare, cum nu se poate îmbunătăți nimic in România, dar niște reguli logice, simple, care sa ușureze  atât viața celor care sunt condamnați sa stea aici, dar și a celor care lucrează in penitenciare, poate cineva sa gândească ???? E nevoie de o minte luminată și cu bune intenții, care sa schimbe inepțiile din legea actuală, dar și ca cei aleși să o aplice și să își dea jos ochelarii de cal ca să înțeleagă și spiritul legii, nu doar litera ei! În România, persoanele cu probleme psihice grave sunt deținuți în penitenciare în loc să fie trimise in spitalele de psihiatrie!”, subliniază fostul om politic, atrăgând atenția că „toate sancțiunile date de CEDO României din acest motiv, sancțiuni de sute de milioane de euro, se suportă din buzunarul tuturor”.

În ceea ce privește bolnavii psihic, Elena Udrea spune că aceștia sunt foarte mulți și creează probleme imense atât celorlalți deținuți, cât și mai ales angajaților ANP. „Sunt persoane violente, care provoacă scandaluri, bătăi, nu sunt capabili să respecte reguli, refuză să își ia tratamentele, iar cum într-un penitenciar nu există psihiatru și nici personalul angajat nu are competențe în domeniul medical și cu atât mai puțin în tratarea bolnavilor psihici, aceștia din urmă (angajații) sunt traumatizați și obligați să lucreze cu astfel de persoane”, a scris Elena Udrea.

Ea spune că, din cauza comportamentului agresiv, bolnavii psihic sunt ținuți singuri în camere de 8, 10 sau 12 locuri, creând astfel o aglomerare și mai mare în spațiile de cazare rămase. „Sau dacă sunt în cameră cu persoane normale, inevitabil creează scandaluri, bătăi, sparg geamuri, se rănesc, și astfel strică echilibrul, și așa fragil, din micile comunități, generând probleme și stres pentru angajații de aici. Soluția este simplă, astfel de cazuri trebuie duși în spitale de psihiatrie, nu să fie trimise să-și execute pedepsele în închisori. Însă, acest lucru înseamnă ca judecătorii trebuie să dispună internarea în spitale specializate pentru a avea parte de tratament adecvat, nu încarcerarea în penitenciare”, a conchis Elena Udrea.

Condamnările în dosarul Gala Bute

Elena Udrea – fost ministru al Turismului – a fost condamnată, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, aflându-se în Costa Rica la momentul pronunțării sentinței, acolo uinde ajunsese la începutul anului și solicitase azil politic.

Ea a fost reținută de Interpol în Costa Rica – în octombrie 2018 – și a fost încarcerată, eliberarea survenind în decembrie 2018, după ce Curtea Constituțională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanța supremă.

Elena Udrea a revenit în România pe data de 8 iulie 2019, anunțând pe Facebook și spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica pentru că dorește să își crească fetița acasă.

Pedepsele definitive în dosarul Gala Bute pronunțate de instanța supremă în iunie 2018 și menținute prin decizia din 7 aprilie, Elena Udrea fiind condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Elena Udrea trebuie să plătească, totodată, și aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism, dar şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean.

Suplimentar, instanţa de judecată a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Elena Udrea a contestat sentința de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute. Elena Udrea a ajuns în 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autoritățile bulgare au decis extrădarea sa.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea să rămână după gratii pe durata judecării recursului în casație cerut de avocații ei. Prin această cale extraordinară de atac, Elena Udrea cere eliberarea din închisoare.

Audierea Elenei Udrea a fost amânată pentru 6 septembrie, după ce toți grefierii ÎCCJ s-au infectat cu COVID-19.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal